Brandul de ţară: o idee

O discuţie despre brandul de ţară este şi nu este de actualitate. Da, pentru că subiectul revine constant în atenţia publică din cauza reînnoitelor campanii guvernamentale, care stârnesc de regulă o avalanşă de critici. Nu, fiindcă pare inutilă, din moment ce licitaţia cu pricina a fost câştigată în toamna anului trecut de o companie spaniolă, care ar urma să vină cu “marfa” în prima jumătate a acestui an.

Şi totuşi. Măcar de dragul unei polemici şi tot trebuie să vă spun ce idee mi-a venit. Sună aşa: ce-ar fi dacă brandul de ţară s-ar axa pe “noul val” din cinematografia românească?

Îmi cer scuze anticipat dacă altcineva a avut această idee înaintea mea. Eu n-am citit-o sau auzit-o nicăieri, aşa că merg mai departe. Argumente:

1. Filmul este arta cu cea mai mare influenţă globală şi, alături de muzică, se propagă cel mai repede. Din această perspectivă, ceea ce au realizat Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Nae Caranfil şi ceilalţi regizori care s-au afirmat în ultimii ani cântăreşte mult mai greu, pe termen mediu, decât orice campanie bazată pe tradiţii, pe obiective turistice sau pe sportivi performanţi.

2. Acest brand ar fi construit pe un adevăr, nu pe o butaforie. N-am încerca să părem altfel decât suntem, ca popor, sau să arătăm lumii ceva ce nu există. Am construi pe un adevăr consolidat atât dinspre exterior, pentru că apariţia şi coagularea acestei generaţii este un fenomen certificat de specialişti străini şi de public din alte ţări (în special occidentale), cât şi dinăuntru, deoarece filmele “noului val” spun poveşti simple şi sincere, poveşti care nu mai au nimic de-a face cu fardarea prezentului sau a istoriei, ba chiar urmăresc o eliberare de estetism, patetism, românism şi alte pretenţii.

3. Nu e vorba de un foc de paie. Odată spartă gheaţa la începutul anilor 2000, au apărut alţi şi alţi regizori al căror talent a fost confirmat la festivaluri internaţionale, ceea ce a şi determinat critica să folosească sintagme precum “noul val” sau “noul cinema” românesc. Cătălin Mitulescu, Radu Muntean, Radu Jude, Tudor Giurgiu, Marian Crişan, Adrian Sitaru, Bogdan Mustaţă, Călin Netzer, Constantin Popescu şi, mai nou, Bobby Păunescu sau Florin Şerban li se alătură cu succes liderilor de generaţie menţionaţi mai sus. Ei, toţi, au izbutit ca, măcar în cinematografie, România să fie asociată cu prospeţimea şi originalitatea.

4. “Noul val” din cinema este cea mai consistentă manifestare pozitivă a României din ultimele decenii, cu excepţia rezultatelor de la gimnastică feminină (aflate într-un declin evident). Nu există alt domeniu, artistic sau tehnic, în care România să se fi exprimat cu un asemenea succes la nivel internaţional, prin mai multe personalităţi şi timp de mai mulţi ani. Avem de-a face cu o certitudine, iar noi nu ştim să fim mândri şi nici să profităm. În acest moment, filmul este singurul nostru ambasador strălucit şi cunoscut pe toate continentele.

5. În ciuda aparenţelor, brandul de ţară conceput astfel nu ar fi unul elitist. Creatorii proaspăt intraţi în echipa naţională a regizorilor întăresc şi impun încet-încet orientarea spre scenarii fără ifose, destinate publicului larg, însă fără compromisuri comerciale şi fără a aluneca în vulgaritate. Cât despre filmele de artă, nu există motiv de îngrijorare: gena cu pricina îşi va face mereu datoria.

*

Mai sunt şi alte argumente, de exemplu faptul că un asemenea brand de ţară ar fi viu, s-ar hrăni dintr-un zăcământ abia descoperit, dintr-o realitate aflată în expansiune, nu ar sta pe o moştenire de patrimoniu sau pe un miraj comercial. Mă opresc însă pentru a preciza că există cel puţin două condiţii obligatorii pentru o asemenea construcţie conceptuală:

1. Statul trebuie să-i convingă pe regizori să se implice în acest demers, să-şi dea acordul pentru folosirea de secvenţe din filmele lor şi, eventual, să vină cu idei pentru viitoarele componente artistice ale campaniei.

2. Esenţial: odată decisă direcţia, statul ar trebui să aloce fonduri semnificative pentru susţinerea şi dezvoltarea şcolii şi industriei cinematografice româneşti. Abia atunci ar însemna că investim în fondul care alimentează forma şi că nu ne mai mulţumim cu o imagine contrafăcută, menită să ascundă un permanent sabotaj.

Ce ziceţi? Visuri? Atunci să visăm. Îmi imaginez un trailer pentru această campanie, cu vocea aceea inconfundabilă a lui Don LaFontaine: “In a land where corruption was the rule, in a time when success was a reason for despise, a few men…”.

Am şi un slogan : Romania is the Movie!

*

O CONFIRMARE (dacă mai era nevoie): într-un profil al actorului Dragoş Bucur, revista “Variety” scrie că România este “cea mai fierbinte naţiune din circuitul festivalurilor internaţionale de film”. Textul, aici.