Amos Oz despre evrei şi arabi, despre Europa părinţilor săi şi despre imposibilitatea de a descrie războiul

Datorită unui articol din “Dilema veche”, semnat de Cristian Ghinea, am dat de recentul interviu din “The Independent” cu cel mai important scriitor israelian în viaţă, Amos Oz. Ghinea atinge principalele idei şi istorioare povestite de Oz, însă accentuează pe anumite atitudini ale ziaristului britanic care l-a intervievat. Pe mine nu m-a interesat această latură, ci pur şi simplu destăinuirile omului, aşa că am selectat şi am tradus din nou câteva fragmente. Interviul integral, care e destul de amplu, îl puteţi citi aici.

- La opt ani (în 1947, când Palestina era sub mandat britanic), Amos Oz a construit o “rachetă grozavă” în curtea casei. Plănuia să lovească Palatul Buckingham cu ea….

- Părinţii lui, lingvişti de marcă (tatăl său vorbea unsprezece şi citea în şaptesprezece limbi), se refugiaseră din Europa. “Iubeau Europa şi fuseseră alungaţi de Europa, erau europeni devotaţi într-o vreme când nimeni nu mai era. Toţi ceilalţi erau fie pan-germanici, fie pan-slavişti, fie pur şi simplu patrioţi bulgari sau britanici. Evreii erau singurii europeni din Europa şi Europa îi alungase. Au fost etichetaţi drept cosmopoliţi, intelectuali neînduplecaţi, paraziţi. Şi au venit la Ierusalim sperând că vor crea o micuţă Europă în inima Orientului Mijlociu. N-au reuşit, bineînţeles. Pentru că ideea lor de Europa nu era decât o idee, nimic mai mult. Europa iubirii lor, Europa aceea pe care o iubeau, nu exista decât în imaginaţia lor.”

- Amos Oz a fost crescut ca un militant, să-i dispreţuiască pe britanici şi pe arabi şi întreaga lume care-i ura pe evrei. “Am crescut într-o lume în care totul era alb şi negru. Noi eram albi şi duşmanii noştri erau negri. Iar duşmanii noştri nu erau doar arabii, ci tot restul lumii. Întreaga lume. Eram singuri pe lume – eram cei puţini şi drepţi. Era ceva foarte drăguţ în această divizare în buni şi răi, ceva foarte atrăgător mai ales pentru un copil.”

- La 14 ani, după doi ani de la sinuciderea mamei sale, şi-a părăsit tatăl şi a decis să devină o cu totul altă persoană, începând cu numele (îl chema Klausner). “Oz înseamnă tărie, şi mai înseamnă curaj. Când am plecat de acasă, am hotărât să fiu tot ceea ce tatăl meu nu era şi să nu fiu nimic din ceea ce era. El era un intelectual de dreapta. Eu am decis să fiu socialist. El era un orăşean prin definiţie. Eu am decis să mă fac şofer de tractor. El era scund, eu am vrut să devin înalt. N-am reuşit, dar am încercat din greu. Şi mi-am luat numele de Oz pentru că de curaj şi de forţă aveam nevoie cel mai mult.”

- În 1967, odată cu Războiul de 6 zile, viaţa sa avea să ia o întorsătură bruscă. A fost încorporat şi a luptat împotriva Egiptului, în deşertul Sinai. “N-am scris aproape nimic despre experienţa mea ca soldat, deoarece, deşi am încercat, mi-am dat seama că este peste puterile mele să descriu câmpul de luptă. Acesta constă în mare măsură în mirosuri, or, e foarte greu să descrii mirosul în cuvinte. Există o duhoare care nu apare nici în filmele de război, nici în documentarele tv. (…) Şi această duhoare ieşită din comun, pe care mi-o amintesc de-a dreptul fizic, n-o pot descrie în cuvinte; iar, în absenţa ei, descrierea ar fi falsă.”

- “Evreii au o puternică înclinaţie spre autodistrugere. Am putea fi campioni mondiali la autodistrugere, din cauza tendinţei noastre caracteristice spre perfecţiune, spre totalitate. Noi stoarcem idealul până la ultima drojdie sau murim încercând. Noi ne-am pierdut ţara în anul 70 pentru că eram nerăbdători şi nu mai puteam tolera o asuprire romană de durată. A fost o mare greşeală.”

- “Evreii israelieni nu pleacă nicăieri. Suntem cinci milioane şi jumătate şi nu plecăm nicăieri – nu avem unde să plecăm. Nici arabii palestinieni nu pleacă nicăieri – nici ei nu au unde să se ducă. Nu putem ajunge o unică familie fericită, pentru că nu suntem una cu palestinienii, nu suntem o familie şi nici fericiţi. Suntem două familii nefericite. Nu ne rămâne decât să ne transformăm casa în două case separate. Într-un duplex. Nu există altă variantă. Asta se poate întâmpla mai devreme sau mai târziu. Dar se va întâmpla.”