Am văzut, vă recomand (XVI): “Millions”

Da, acum îmi dau seama şi eu că, dacă ar fi să alegem cine merită să îi cadă în cap, din cer şi din senin, o sacoşă plină cu bancnote, cel mai potrivit ar fi un copil. Noi, adulţii, fie ne-am trezi în plină dilemă etică – dacă să înapoiem banii sau nu, fie am începe pur şi simplu să programăm cheltuirea lor “cu folos”. Pe când el, copilul, nu s-ar gândi decât cum să se joace cu ei. Sau poate nici măcar nu s-ar mai gândi atâta, ci i-ar da, pe rând sau pe toţi odată, pe acele dulci bomboane ale vieţii care sunt cauzele dezinteresate.

Iar băiatul din Millions, căruia i se întâmplă această pleaşcă, este candoarea însăşi. Prietenii lui imaginari sunt sfinţii, pe care-i vede cu tot cu aura inerentă şi care îi sunt alături când e singur, îi completează cunoştinţele religioase şi-i tălmăcesc minunile biblice. Şi-atunci cum să nu aibă el încredere în oameni, cum să nu-i ajute fără ca ei să afle, cum să nu înţeleagă că, la urma urmei, nu banii aceia, oricât ar fi de mulţi, îl vor face fericit? Cum?