Am văzut, vă recomand (II): “A Good Year”, “Pride and Prejudice”, “Spring, Summer, Fall, Winter…and Spring”

LOCUL 3: A Good Year. Regia: Ridley Scott. Cu: Russell Crowe, Marion Cotillard, Albert Finney.
Un film pentru voi toţi cei care trudiţi în multinaţionale sau care petreceţi 10-12-14 ore pe zi la birou, măritaţi sau însuraţi cu jobul, chitiţi să demonstraţi câţi bani îi mai puteţi aduce patronului sau vouă înşivă.
Max e un broker invidiat în City-ul londonez, e un cuceritor care a ajuns să se joace de-a şoarecele şi pisica pentru a-şi umili concurenţa, dar a uitat de el însuşi. Şi când uităm de noi înşine, se întâmplă de regulă ceva crucial care ne ajută să ne reamintim. Lui Max îi moare unchiul, cel care l-a crescut şi l-a învăţat să preţuiască înţelepciunea şi vinul bun. Şi care îi lasă moştenire domeniul său din Provence - micul castel cu piscină şi terasă, dar mai ales via şi secretul ei. Probabil intuiţi care este alegerea pe care trebuie s-o facă Max, dar merită să vedeţi cât e Marion Cotillard de fermecătoare, ce rol are levănţica pusă la geamuri şi cum se întoarce copilăria când îi ceri ajutorul.

LOCUL 2: Pride and Prejudice. Regia: Joe Wright. Cu: Keira Knightley, Matthew Macfadyen, Donald Sutherland.
Nevasta îmi va reproşa că locul 2 e o “blasfemie”, pentru că ea poate să se uite oricând la acest film şi să se emoţioneze încă o dată şi încă o dată la scena în care cei doi protagonişti îşi mărturisesc dragostea, renunţând la masca arogantă (el) sau la politeţea protectoare şi jocul cochetăriei (ea). Ce-i drept, această ecranizare a romanului lui Jane Austen are o strălucire magnetică, o veselie curată şi o limpezime demnă - toate acestea datorându-se în primul rând dăruirii cu care Keira Knightley o joacă pe Elizabeth. Mister Darcy nu este nici pe departe atât de înnegurat ca în versiunea cu Laurence Olivier, ceea ce-l apropie, ca personaj, de aşteptările publicului contemporan. Un film care-ţi luminează seara şi-ţi redă optimismul. Mai ales femeilor

LOCUL 1: Spring, Summer, Fall, Winter… and Spring. Regia: Kim Ki-duk.
Hmmm. Aşa îmi vine să încep: hmmm. Nu vă povestesc. E un film despre om. Care nu învaţă nimic, ca specie, ca entitate, ca fiinţă. Doar fiecare în parte, pe cont propriu, dăruindu-se şi uitând, greşind şi căindu-se, învaţă. Iar când pricepe, când a înţeles, când ştie, tot ce mai poate face e să împărtăşească altcuiva adevărul. Maestrul ştie calea, ţi-o arată, dar tu, negreşit, nu o vei urma decât atunci când, poate, nu vei mai avea nimic de pierdut. Când pentru tine va fi târziu să mai trăieşti îndrăgostit, când ţi-ai pierdut calea regăsind-o, o vei lua de la capăt, sisific, la fel ca maestrul tău, în veşnica iluzie că acum va fi altfel. Un film despre simplitatea lucrurilor esenţiale, cu imagini pe care nu le veţi uita niciodată: cruzimea inocentă a copilului, erotismul nestăvilit al adolescentului, pierderea de sine a maturului, penitenţa generoasă a înţeleptului.