“- Ce mai faceţi, domnule Patriciu? – Bine, domnule Micula”. Dialog între moguli povestit de managerul de la “Adevărul”

Dacă aveţi timp şi sunteţi interesaţi cum se pune problema în presa românească, citiţi măcar partea a doua a interviului-fluviu pe care managerul trustului Adevărul Holding, Răzvan Corneţeanu, i l-a acordat lui Iulian Comanescu. Eu am extras o istorioară despre şi cu moguli, relevantă pentru perversitatea şi pentru stilul aluziv-cu-subînţeles ale discuţiilor de la acel nivel. Povesteşte Corneţeanu:

Într-o zi, asist la o chestie pe care nu ştiu dacă Dinu v-o va povesti, dar uite, v-o povestesc eu. Stăteam la masă cu Dinu Patriciu, s-a nimerit în perioada respectivă [cu zvonurile privind cumpărarea Naţional TV]… eu îl mai întrebam din când în când: “Măi, Dinu, ai vorbit tu ceva cu ei?” Şi el zicea: “Măi, Răzvane, nu m-am mai întâlnit cu omul ăsta de nu ştiu câtă vreme.” Deci, băieţii ăştia [fraţii Micula], efectiv, inventează chestiile astea. (…) Se punea problema să cumpărăm ceva. Dar mă deranja faptul că se tot propaga chestia asta. Şi o ţineau langa. Şi am zis – poate ştiu ăştia ceva ce eu nu ştiu.

Şi stăteam la masă cu Dinu Patriciu şi sună telefonul. Se uită la telefon şi zice: “Aaaa, Micula.” Fiindcă stăteam cu el la masă, îi fac semn: “Vrei să ies?” Poate, câteodată, omul are ceva mai sensibil de discutat, nu mă amestec, nu mă interesează discuţiile pe care le poate avea cu politicul, cu nu ştiu ce. Când e vorba de presă, vorbim cu gura-ntreagă. Şi zice: “Nu, nu, stai aici.” Când eşti de faţă – auzi, la anumite telefoane. Conversaţia era aşa:

Dinu Patriciu: “Bună ziua, domnule Micula.”
Micula: “Bună ziua, domnule Patriciu. Ce mai faceţi?”
Patriciu: “Bine fac, domnule Micula.”
Pauză. Micula aştepta să îi spună Dinu Patriciu ceva. N-avea ce să-i spună Dinu.
“Domnule Patriciu, am un subiect cu dumneavoastră.”
“Da, domnule Micula, spuneţi.”
“Domnule Patriciu, de ce maşinile mele alimentează de la Petrom şi nu de la Rompetrol?”
Pauză. Ce să-i răspundă Dinu Patriciu?
“Nu ştiu, domnule Micula. Nu ştiu.”

Iar pauză. Deci era o conversaţie superforţată – ca să nu prelungesc chestia asta -, în care Micula suna probabil după ce a împrăştiat prin piaţă că el negociază cu Dinu Patriciu, că ulterior am aflat că el fusese în nişte discuţii cu X şi cu Y. Dar într-un fel te prezinţi la o negociere când spui că mai negociezi şi cu cel mai bogat om din România şi în alt fel te prezinţi la o negociere când ei sunt singura ta opţiune. PSD sau cine era la vremea respectivă.

Şi conversaţia a fost absolut ridicolă, Dinu Patriciu nu ştia ce să-i spună. Nu ştia ce să vorbească cu omul ăla, iar ăla trăgea de timp. Probabil fusese atât de tocat, inclusiv de “Evenimentul zilei”, că bănuiesc că, dacă mă sunau pe mine, era normal să-l sune şi pe Micula, încât căuta un telefon, fie şi banal, ca să poată să răspundă, măcar aşa, pe lângă, la întrebarea “Când aţi vorbit ultima oară cu Dinu Patriciu?”. Şi atunci, conversaţia s-a încheiat în felul: “Dom’le, o să vi-l dau pe managerul flotei mele să se ocupe de problemă” - că nu se ocupa Dinu Patriciu de problema benzinei. (…) Deci omul ăla a căutat un telefon forţat numai ca să poată să spună ulterior: “Da, şi săptămâna trecută am vorbit cu Dinu Patriciu.”